hero
cursor
Stăpânește regulile
echilibrului financiar!
banocontrol
Viața de adult vine fără manual de instrucțiuni. Vestea bună este că dacă începi de acum poți să deprinzi abilități concrete care să te ajute toată viața, indiferent de personalitate, domeniul în care (vrei să) lucrezi sau hobby-uri. Gestionarea banilor este una dintre aceste abilități valoroase. Dacă îți administrezi eficient finanțele proprii, îți stăpânești mai bine viața. Vei afla cum să-ți organizezi bugetul ca să fii pe plus la final de lună, cum să nu dai tot salariul pe haine într-o singură zi și cum să îmbini planificarea cu spontaneitatea ca să-ți construiești viața așa cum o visezi.
play video
5:19
Unul dintre cei mai importanți pași spre reușita în toate este să ne setăm corect obiectivele și să avem un plan pentru a le îndeplini. Pe lângă carieră, o familie și timp pentru pasiuni, mulți dintre voi ne-ați spus că vă gândiți la achiziții importante pentru viitor, precum o casă. În video-ul de mai jos luăm ca exemplu setarea acestui obiectiv, pas cu pas.
Citește mai mult
play video
4:22
Cum alegi un job care îți place, care ți se potrivește și care îți aduce bani și oportunități pe piața muncii? Iată câteva tips & tricks potrivite înainte sau la începutul carierei tale, care sunt general valabile pentru aproape toate domeniile. 
Citește mai mult
play video
5:14
Pe scurt: Nu sta în calea fericirii tale. Vorbim în video-ul de mai jos despre cel mai des întâlnite credințe despre bani, adunate de la familie, prieteni sau de la oamenii din jur. Care sunt principiile care ți se potrivesc ție, fără a fi limitative și care nu vor sta în calea fericirii și a succesului tău?
Citește mai mult
play video
3:34
Știai că există anumite abilități care te vor ajuta indiferent de cariera pe care vrei să o urmezi? Află din clipul de mai jos care sunt aceste top skills pentru viitor și cum poți să ți le dezvolți, ca să ai acces la locuri de muncă bine plătite. Fă jocul de rol propus de Cornel și vei fi pregătit(ă) când te vei afla în fața angajatorului pentru interviu!
Citește mai mult
play video
3:16
Ce înseamnă salariu brut și salariu net? Care este diferența dintre ele și ce este important de știut în momentul în care te angajezi? Cât primești în mână, cât plătește de fapt angajatorul pentru tine și care sunt contribuțiile la stat acoperite prin salariu? Urmărește video-ul de mai jos și fii pregătit(ă) pentru job! 
Citește mai mult
play video
4:37
Ce presupune viața de influencer din punct de vedere financiar și legal și ce ar trebui să știi dacă te gândești să activezi în acest domeniu? Venim cu câteva exemple concrete pentru un început de drum ca influencer, dincolo de like & share.
Citește mai mult
play video
4:29
Tu știi pe ce se duc banii tăi și cât te costă viața zilnică, lunară, anuală? Cum poți planifica cheltuielile în funcție de venituri sau necesarul de venituri pentru viața pe care vrei să o ai? Despre asta vorbim în video-ul de mai jos, pentru care te invităm să-ți iei o foaie și un pix.
Citește mai mult
play video
6:01
În funcție de ce criterii sunt cheltuielile bune sau rele? Din acest clip foarte aplicat vei afla cum să planifici și cum să evaluezi cheltuielile și veniturile, ca să ajungi la echilibru financiar. Îți oferim exemple practice pentru o evidență corectă a vieții financiare, dar mai ales pentru optimizarea ei, ca tânăr la început de carieră.
Citește mai mult
play video
2:53
În acest clip îți oferim idei practice pentru un buget sănătos care să te ajute să echilibrezi cheltuielile cu alimentele. Afli cum să-ți faci planul pentru mesele zilnice, ce buget să aloci și cum să folosești creativitatea pentru mai multă eficiență în gestionarea banilor de mâncare.
Citește mai mult

Resurse pentru gestionarea cheltuielilor personale

play video
3:33
Multe persoane văd datoriile sau creditele ca fiind ceva de evitat. Așa să fie? Cu un mic exemplu antreprenorial, vei afla diferența dintre o datorie care poate fi valorificată în folosul tău și o datorie care te împovărează. Care este limita dintre ele și la ce să fii atent(ă)? 
Citește mai mult
play video
4:22
Care este diferența dintre datorii “bune” și datorii “rele”? În ce condiții e avantajos să te împrumuți și când e mai bine să stai deoparte? În clipul de mai jos îți oferim exemple din viața de zi cu zi, pentru a ști cât îți ajunge plapuma fără să-ți fie frig la picioare, din punct de vedere financiar, în viața de student sau la început de drum în carieră.
Citește mai mult
play video
3:17
În general, fiecare activitate pe care o facem poate fi o investiție sau o cheltuială. Dar dacă vrem să investim financiar în diferitele instrumente disponibile pe piață, ce ar trebui să știm înainte de a ne apuca de această activitate? Și, mai ales, ce înseamnă o investiție? Te lămurim în clipul de mai jos.
Citește mai mult
play video
6:28
În ce poți să investești și care sunt principalele criterii de avut în vedere? Povestim pe scurt despre defințiile  instrumentelor de investiții în video-ul de mai jos și te încurajăm să-ți faci temele exemplar înainte de a alege o variantă sau alta. La finalul clipului îți lăsăm și câteva resurse externe de informare. 
Citește mai mult

Articole

Cum să-ți planifici mesele ca să economisești timp și bani
Cum să-ți planifici mesele ca să economisești timp și bani
5 greșeli financiare pe care să NU le faci în studenție (sau imediat după)
5 greșeli financiare pe care să NU le faci în studenție (sau imediat după)
Top 5 recomandări pentru bugetul de studenție
Top 5 recomandări pentru bugetul de studenție

Calendar evenimente

video Congresul Studenților din România
19 mai | Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, București
video UTM Summer School
12 iulie | Universitatea Titu Maiorescu, București
Lasă-ne telefonul sau emailul tău, dacă dorești să discuți cu echipa Banometru sau dacă vrei să soliciți prezența noastră la alte evenimente:
banocontrol

Program pentru tineri marca banometru
powered by
logo_aevr logo_ing

Organizații studențești partenere